Reprezentativa Algeriei s-a calificat, miercuri, la turneul final al Cupei Mondiale, după ce a învins, într-un meci de baraj, disputat la Omdurman (Sudan), echipa similară a Egiptului, scor 1-0 (1-0)
Pentru Algeria a încris jucătorul echipei VfL Bochum, Antar Yahia, în minutul 40, cu un șut sub bara transversală de la opt metri lateral dreapta.
În urma acestei victorii, jucătorii echipei Algeriei, supranumiți „vulpile deșertului”, au reușit să se califice pentru a treia oară la un turneu final al Cupei Mondiale, după Spania 1982 și Mexic 1986, în timp ce Egipt, care este cvintuplă campioană a Africii și actuala deținătoare a trofeului, nu a mai participat la CM din Italia 1990, când s-a calificat în dauna Algeriei.
Egiptul a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Algeriei și astfel cele două selecționate au terminat la egalitate perfectă grupa preliminară, cu 13 puncte și golaveraj 9-4, fiind necesară disputarea unei partide de baraj în Sudan.
Reprezentantele Africii la turneul final din 2010 vor fi Coasta de Fildeș, Nigeria, Camerun, Ghana, Africa de Sud și Algeria.
Până la ora transmiterii acestei știri, la turneul din Africa de Sud s-au calificat, pe lângă țara organizatoare, Coasta de Fildeș, Nigeria, Camerun, Ghana (toate din Africa), Australia, Japonia, Coreea de Nord și Coreea de Sud (Asia), Danemarca, Germania, Olanda, Slovacia, Elveția, Anglia, Italia, Spania (Europa), Honduras, Mexic, SUA (America de Nord, Centrală și Caraibe), Noua Zeelandă (Oceania), Argentina, Chile, Brazilia, Paraguay (America de Sud).
Partida a fost transmisă în România de Eurosport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER